Effaclar-Duo-crema-piele

Pe ebay am plătit prin paypal 24.99 euro aproximativ 113lei, și produsele au venit în 7 zile acasă, prin posta locală. Mi s-a părut o ofertă foarte bună, mai ales că pachetul conținea 2 geluri de curățare de 50ml, și o cremă Effaclar de 40ml, iar transportul a fost gratuit.

Produsele le-am folosit împreună, au fost și zile când nu am aplicat gelul de curățare, dar crema a fost folosită aproape zilnic.

Am ales acest set pentru că deși am peste 30 de ani, din când în când mai apar coșuri, iar tenul meu gras are nevoie de o îngrijire specială. Gama Effaclar este dedicată  persoanelor cu tenul gras, acneeic, cu imperfecțiuni, de aceea mie mi s-au potrivit aceste produse.

EFFACLAR Gel 

purifică pielea datorită agenților de curățare special selecționați pentru pielea sensibilă. Elimină impuritățile și excesul de sebum, lăsând pielea curată și proaspătă. Cu apă termală La Roche-Posay calmantă și antiiritantă – pH 5.5 – Fără săpun – Fără alcool – Fără coloranți – Fără parabeni.

Gelul se aplică pe pielea umedă, se lasă puțin să acționeze, apoi se clătește din plin cu apă călduță. Îmi place că se aplică foarte ușor, are o textură fluidă, iar mirosul este plăcut. Senzația este una foarte fresh, pielea se simte curată, fără nicio senzație de strângere. Am observat că nu usucă tenul, ci îl curăță delicat, lăsând tenul proaspăt.

Effaclar Duo

Testată pe pielea grasă, predispusă la acnee, imperfecțiuni severe și recurente și semne persistente. Testată pe mai mult de 6700 de subiecți, pe toate fototipurile*. Testată împotriva alergiilor. Non-comedogenică. Potrivită pentru pielea sensibilă. Testată sub control dermatologic. Pentru adolescenți și adulți.

Am aplicat crema tot timpul pe un ten curat, și ori de câte ori un monstruleț mi-a ieșit pe ten. Nu se usucă imediat, dar dimineața poți vedea diferența. Îmi place că matifiază foarte bine, și luciul specific tenului gras dispare. Nu am mari probleme cu acneea, dar am citit review-uri pozitive ale persoanelor care s-au confruntat cu acnee excesiva și au obținut rezultate foarte bune. Eu am observat că într-adevăr ține sub control imperfecțiunile tenului, iar tenul meu este mult mai mat și curat. Nu usucă tenul, zonele uleioase sunt ținute sub control, iar monstruleții dispar. Îmi place că are o textură lejeră care intră repede în piele și nu simți pielea uleioasă.

Ingrediente active:

  • Procerad: protejează pielea împotriva apariției semnelor roșii sau brune.
  • Manoză: stimulează regenerarea pielii.
  • APF: ajută la refacerea de durată a echilibrului cutanat al pielii cu imperfecțiuni.
  • Niacinamidă: ingredient activ pentru calmarea intensivă. Reduce roșeața.
  • Piroctone olamina: pentru combaterea proliferării bacteriene.
  • LHA și acid salicilic exfoliază fără a irita.
  • Zinc PCA:reduce secreția de sebum.