Categorie: Parenting

Dezvoltarea intelectuala a unui copil depinde in mare masura de importanta pe care noi o acordam bibliotecii copilului. In perioada actuala copiii pot beneficia de multe posibilitati de distractie – jucarii si jocuri simple sau complexe, locuri de joaca special amenajate, canale TV specializate pe desene animate, jocuri si desene animate pe suport CD sau DVD. Ca urmare, suntem uneori tentate sa dam mai putina importanta cartilor. Nu trebuie, insa, uitat ca povestile sau poeziile tiparite, in carti frumos ilustrate, au o influenta majora in evolutia copiilor nostri; cartile avind continut educativ il vor ajuta sa-si imbunatateasca cunostintele despre lumea in care creste.

Ne intrebam care este varsta potrivita pentru a deschide apetitul pentru carti copiilor nostri. Raspunsul este foarte simplu: de la o varsta cat mai frageda. Daca intre 1 si 2 ani copilul incepe sa-si manifeste atractia pentru anumite jucarii, este timpul sa deschidem poarta si catre lumea magica a cartilor. Bine inteles ca vom incepe cu unele carti simple, cu ilustratii clare, placute. Specifica acestei periode este si dorinta copilului de a repeta mult anumite experiente de viata pe care le considera noi si interesante.

Nu trebuie sa ne contrarieze dorinta lui de a revedea aceeasi carte de mai multe ori intr-o zi sau chiar mai multe zile la rand, pana aproape o invata pe de rost. Trebuie sa avem rabdare sa-i dam de mai multe ori aceesi explicatie. Chiar daca abia a inceput sa vorbeasca si nu poate sa comunice cu noi prin multe cuvinte, trebuie sa il incurajam sa ne arate cu degetul pe carte diferite personaje sau obiecte sau animale, despre care noi sa-i povestim cum se numesc si ce reprezinta. Sunt foarte potrivite in acest sens si acele carticele mici, complet cartonate, care prezinta obiecte, animale, plante, fructe, legume.

Pe masura ce copilul creste vom diversifica gama de carti adaugandu-le si pe cele cu povesti simple, iar mai apoi pe cele de colorat. Nu trebuie sa ne dezamageasca faptul ca in prima faza va mazgali desenele care trebuie colorate, dar nici nu este bine sa-l lasam sa faca asta foarte multa vreme. Avem ocazia acum sa incepem sa-i dezvoltam si abilitatile de a manevra creioanele, dar si de a recunoaste culorile. In masura in care a inceput sa vorbeasca tot mai corect il putem incuraja sa ne povesteasca el ceea ce vede in carte.

Veti constata uneori cu surprindere ca retine unele amanunte care noua adultilor ni se par nesemnificative. Alteori va avea tendinta ca, uitandu-se la imaginile desenate, sa inventeze o poveste diferita de cea pe care i-ati citit-o sau ca face legaturi intre personajele din diferite povesti. Daca una sau mai multe povesti ii plac in mod deosebit, va incepe uneori sa se joace cu voi sau cu papusile si jucariile urmarind firul povestii respective.

Veti descoperi cu bucurie ca, prin ochii lui va amintiti cu drag de lumea propriei copilarii, de povestile si poeziile care v-au placut atat de mult candva. Daca sunteti cumva in situatia de a nu avea astfel de amintiri legate de cartile copilariei proprii, ganditit-va serios ca nu trebuie sa va privati copilul de o asemenea bucurie. Chiar daca uneori este mai simplu sa lasati copilul sa se joace in liniste sau sa se uite la TV, incercati sa va faceti timp in fiecare zi sa-i cititi o poveste ori macar o poezie scurta pentru copii sau sa-i aratati cate ceva nou intr-o carte. Dupa un timp va veti bucura sa constatati ca va face acest lucru singur.

Pentru ca n-am ajuns niciodata la o concluzie, desi am avut discutii lungi si pe alocuri fierbinti cu o sumedenie de fete, cred ca n-ar fi rau sa va intreb si pe voi cum credeti ca e mai bine.

Dar, inainte de toate, as vrea sa lamurim o chestie, ca sa evitam sa ducem discutia acolo unde nu are rost: ne referim la fete normale. Excludem din discutie familiile aflate la limita saraciei, sub pragul subzistentei. Excludem fetele de bani gata si nevestele de fotbalisti. Excludem cazurile de tip „16 and Pregnant” si pe cele de tip „Adriana Iliescu, mama la 60 de ani”.

Excludem cazurile pentru care decizia e luata de apartenenta religioasa sau de accidente sexuale. Excludem tot ce inseamna exceptie si incercam sa ne referim doar la fete care au terminat o facultate, au gasit sau urmeaza sa gaseasca o slujba rezonabila, care sunt de acord sa isi intemeieze o familie, fie ca asta inseamna casatorie sau concubinaj si care isi pun intrebarea: cand e mai bine sa am un copil? La prima tinerete sau la a doua?

Dincolo de jocul de cifre, nu am ales chiar intamplator varstele de mai sus. Am constatat “ empiric, ce e drept, ca acestea ar fi extremele segmentului intre care fetele isi propun sa aiba primul copil.

Primul cliseu care ma enerveaza este cel legat de „varsta psihica optima”. Hm. Sa vedem ce inseamna asta. Ca fata ar trebui sa se simta suficient de matura, implinita si pregatita pentru a avea un copil. Asta, din punctul meu de vedere, nu se poate intampla. Pentru ca, fie ca vorbim de fete cu superficialitate cronica si uneori cultivata, a caror existenta va sta mereu sub semnul unui anume grad de nebunie in gesturi, fie ca vorbim de persoane ultra-cerebrale si sceptice, nu exista o varsta la care sa ai garantia ca vei putea trece printr-o experienta cu totul si cu totul noua.

Deci chestia asta cu „maturitatea” mi se pare o vanatoare de vrajitoare, atata vreme cat nu vorbim de liceene. Cata vreme legea iti da dreptul ca la 18 ani sa conduci o masina “ considerand deci ca esti capabila sa ai grija de viata ta si a pietonilor care trec strada prin fata ta, cata vreme multe fete viseaza dupa cativa ani de munca sa fie sefe “ considerand deci ca pot administra destinele a catorva subalterni, nu vad de ce nu ar fi pregatite sa nasca si sa creasca un copil.

In schimb, exista o alta varsta, cea fizica, si cu ea nu e deloc de joaca. Am vazut multe cazuri de fete care au asteptat „sa fie pregatite” pana cand le-a tradat uterul. O fata tanara suporta mult mai usor neplacerile unei sarcini si ale nasterii decat o femeie trecuta de 30 de ani, cred ca macar aici o sa fiti de acord cu mine.

Si apoi, nu cred ca e cineva care vrea ca, atunci cand se va duce la balul de absolvire al copilului sau, sa fie luat drept bunic. Intarziind prea mult si adancind acest generation-gap, risti sa ratezi cateva lucruri importante din punctul meu de vedere, cum ar fi practicarea sporturilor alaturi de copilul tau devenit adolescent.

In plus, tot tragand de timp, iti privezi copilul nu doar de sansa de a avea niste parinti tineri, dar si de a-si cunoaste si de a-si iubi bunicii. Tu ai peste 30, parintii tai se apropie de 60. Conform statisticilor legate de speranta medie de viata, s-ar putea ca bunicii sa insemne pentru copilul tau doar cateva amintiri vagi cu niste batrani neputinciosi. Nu cred ca asta ti-ai dorit.

Un alt cliseu tine de banii necesari cresterii unui copil. Nici aici nu cred ca un om da dovada de seriozitate punandu-si problema astfel. Un minim de stabilitate financiara e suficient, zic eu, atunci cand vrei sa faci un copil. Nevoile sale vor creste treptat, dar si tu vei evolua si vei fi mai bine platita. In plus, exista atatea farse pe care i le poate juca destinul unui om incat, daca e sa pui raul inainte, sigur nu vei mai face niciodata un copil.

Mai departe, aud foarte des varianta cu „evolutia profesionala”

Unei tinere i se pare ca va veni o varsta la care va fi multumita de postul ocupat si de veniturile aferente. Nimic mai neadevarat. Implinirea profesionala e o Fata Morgana pe care n-o atingi niciodata “ sau, cel putin, nu la 30 de ani. Ceea ce exista este doar o panza de paianjen care se strange in jurul tau pana cand simti nevoia s-o rupi si sa te detasezi de ea, pe cat posibil. Ceea ce nu inseamna deloc ca ai atins apogeul, ci doar ca te-ai saturat sa alergi dupa bani. Si, de fapt, abia dupa 30 de ani, incepi cu adevarat sa simti roadele muncii tale. Ar fi rau sa ai deja copilul in clasa I la momentul acela?

In acelasi spirit, exista si mitul timpului liber pe care il ai cand esti tanara si pe care nu vrei sa-l dai pentru a creste un copil, pentru ca preferi sa te distrezi. E adevarat ca la 23 de ani ai mai mult timp liber decat la 32, numai ca nu prea ai ce face cu el.

Nevoile in crestere exponentiala, financiare sau de evolutie sociala, te vor face sa alergi dupa acele lucruri despre care vorbeam mai sus si care se vor dovedi inutile. In schimb, la 30 de ani, cand se presupune ca ai venituri suficient de mari incat sa vizitezi lumea sau sa te distrezi cu adevarat, tu tocmai iti dai seama ca trebuie sa faci un copil, inainte de a fi prea tarziu. Ai fi putut la fel de bine sa ai deja un copil de 7 sau 8 ani pe care sa il lasi doua saptamani in grija bunicilor in timp ce tu pleci sa faci scuba-diving in Republica Dominicana.

Dintre toate argumentele pe care le-am auzit, cel legat de instabilitatea emotionala a partenerilor mi s-a parut singurul demn de luat in seama. Adica, mi s-a spus, nu ai garantia ca barbatul cu care traiesti la 23 de ani va fi „alesul”. E adevarat, dar stii ceva? De multe ori, nici barbatul cu care traiesti la 30 de ani nu este „alesul”. Doar ca, intre timp, s-au cam dus optiunile. Si sa nu-ti inchipuiesti ca riscul de divort dispare odata cu trecerea anilor. Ba dimpotriva. In jurul varstei de 40 de ani, apare iarasi un moment critic in existenta unui cuplu, care se poate solda cu partaj si incredintarea copilului. In plus, chiar daca este ideal sa aiba parte de o familie stabila, sa stii ca un copil are nevoie de dragostea parintilor pentru el, nu de dragostea unui parinte pentru celalalt. Si asta cu conditia sa se fi nascut inainte.