23 sau 32: cand e mai bine de facut un copil?

Pentru ca n-am ajuns niciodata la o concluzie, desi am avut discutii lungi si pe alocuri fierbinti cu o sumedenie de fete, cred ca n-ar fi rau sa va intreb si pe voi cum credeti ca e mai bine.

Dar, inainte de toate, as vrea sa lamurim o chestie, ca sa evitam sa ducem discutia acolo unde nu are rost: ne referim la fete normale. Excludem din discutie familiile aflate la limita saraciei, sub pragul subzistentei. Excludem fetele de bani gata si nevestele de fotbalisti. Excludem cazurile de tip „16 and Pregnant” si pe cele de tip „Adriana Iliescu, mama la 60 de ani”.

Excludem cazurile pentru care decizia e luata de apartenenta religioasa sau de accidente sexuale. Excludem tot ce inseamna exceptie si incercam sa ne referim doar la fete care au terminat o facultate, au gasit sau urmeaza sa gaseasca o slujba rezonabila, care sunt de acord sa isi intemeieze o familie, fie ca asta inseamna casatorie sau concubinaj si care isi pun intrebarea: cand e mai bine sa am un copil? La prima tinerete sau la a doua?

Dincolo de jocul de cifre, nu am ales chiar intamplator varstele de mai sus. Am constatat “ empiric, ce e drept, ca acestea ar fi extremele segmentului intre care fetele isi propun sa aiba primul copil.

Primul cliseu care ma enerveaza este cel legat de „varsta psihica optima”. Hm. Sa vedem ce inseamna asta. Ca fata ar trebui sa se simta suficient de matura, implinita si pregatita pentru a avea un copil. Asta, din punctul meu de vedere, nu se poate intampla. Pentru ca, fie ca vorbim de fete cu superficialitate cronica si uneori cultivata, a caror existenta va sta mereu sub semnul unui anume grad de nebunie in gesturi, fie ca vorbim de persoane ultra-cerebrale si sceptice, nu exista o varsta la care sa ai garantia ca vei putea trece printr-o experienta cu totul si cu totul noua.

Deci chestia asta cu „maturitatea” mi se pare o vanatoare de vrajitoare, atata vreme cat nu vorbim de liceene. Cata vreme legea iti da dreptul ca la 18 ani sa conduci o masina “ considerand deci ca esti capabila sa ai grija de viata ta si a pietonilor care trec strada prin fata ta, cata vreme multe fete viseaza dupa cativa ani de munca sa fie sefe “ considerand deci ca pot administra destinele a catorva subalterni, nu vad de ce nu ar fi pregatite sa nasca si sa creasca un copil.

In schimb, exista o alta varsta, cea fizica, si cu ea nu e deloc de joaca. Am vazut multe cazuri de fete care au asteptat „sa fie pregatite” pana cand le-a tradat uterul. O fata tanara suporta mult mai usor neplacerile unei sarcini si ale nasterii decat o femeie trecuta de 30 de ani, cred ca macar aici o sa fiti de acord cu mine.

Si apoi, nu cred ca e cineva care vrea ca, atunci cand se va duce la balul de absolvire al copilului sau, sa fie luat drept bunic. Intarziind prea mult si adancind acest generation-gap, risti sa ratezi cateva lucruri importante din punctul meu de vedere, cum ar fi practicarea sporturilor alaturi de copilul tau devenit adolescent.

In plus, tot tragand de timp, iti privezi copilul nu doar de sansa de a avea niste parinti tineri, dar si de a-si cunoaste si de a-si iubi bunicii. Tu ai peste 30, parintii tai se apropie de 60. Conform statisticilor legate de speranta medie de viata, s-ar putea ca bunicii sa insemne pentru copilul tau doar cateva amintiri vagi cu niste batrani neputinciosi. Nu cred ca asta ti-ai dorit.

Un alt cliseu tine de banii necesari cresterii unui copil. Nici aici nu cred ca un om da dovada de seriozitate punandu-si problema astfel. Un minim de stabilitate financiara e suficient, zic eu, atunci cand vrei sa faci un copil. Nevoile sale vor creste treptat, dar si tu vei evolua si vei fi mai bine platita. In plus, exista atatea farse pe care i le poate juca destinul unui om incat, daca e sa pui raul inainte, sigur nu vei mai face niciodata un copil.

Mai departe, aud foarte des varianta cu „evolutia profesionala”

Unei tinere i se pare ca va veni o varsta la care va fi multumita de postul ocupat si de veniturile aferente. Nimic mai neadevarat. Implinirea profesionala e o Fata Morgana pe care n-o atingi niciodata “ sau, cel putin, nu la 30 de ani. Ceea ce exista este doar o panza de paianjen care se strange in jurul tau pana cand simti nevoia s-o rupi si sa te detasezi de ea, pe cat posibil. Ceea ce nu inseamna deloc ca ai atins apogeul, ci doar ca te-ai saturat sa alergi dupa bani. Si, de fapt, abia dupa 30 de ani, incepi cu adevarat sa simti roadele muncii tale. Ar fi rau sa ai deja copilul in clasa I la momentul acela?

In acelasi spirit, exista si mitul timpului liber pe care il ai cand esti tanara si pe care nu vrei sa-l dai pentru a creste un copil, pentru ca preferi sa te distrezi. E adevarat ca la 23 de ani ai mai mult timp liber decat la 32, numai ca nu prea ai ce face cu el.

Nevoile in crestere exponentiala, financiare sau de evolutie sociala, te vor face sa alergi dupa acele lucruri despre care vorbeam mai sus si care se vor dovedi inutile. In schimb, la 30 de ani, cand se presupune ca ai venituri suficient de mari incat sa vizitezi lumea sau sa te distrezi cu adevarat, tu tocmai iti dai seama ca trebuie sa faci un copil, inainte de a fi prea tarziu. Ai fi putut la fel de bine sa ai deja un copil de 7 sau 8 ani pe care sa il lasi doua saptamani in grija bunicilor in timp ce tu pleci sa faci scuba-diving in Republica Dominicana.

Dintre toate argumentele pe care le-am auzit, cel legat de instabilitatea emotionala a partenerilor mi s-a parut singurul demn de luat in seama. Adica, mi s-a spus, nu ai garantia ca barbatul cu care traiesti la 23 de ani va fi „alesul”. E adevarat, dar stii ceva? De multe ori, nici barbatul cu care traiesti la 30 de ani nu este „alesul”. Doar ca, intre timp, s-au cam dus optiunile. Si sa nu-ti inchipuiesti ca riscul de divort dispare odata cu trecerea anilor. Ba dimpotriva. In jurul varstei de 40 de ani, apare iarasi un moment critic in existenta unui cuplu, care se poate solda cu partaj si incredintarea copilului. In plus, chiar daca este ideal sa aiba parte de o familie stabila, sa stii ca un copil are nevoie de dragostea parintilor pentru el, nu de dragostea unui parinte pentru celalalt. Si asta cu conditia sa se fi nascut inainte.