Ce ne spunem când nu ne vorbim – Chris Simion
- ianuarie 3, 2022
- 0
Ce ne spunem când nu ne vorbim este o carte tulburătoare, despre moarte și viață, despre dragoste și luptă, despre dezamăgire și lupta.
Recunosc că mă așteptam la altceva atunci când am comandat cartea. Mă așteptam la o poveste de dragoste cu doi protagoniști care nu încetează să se iubească, indiferent de problemele care apar.
Este mai degrabă o poveste spusă ca o poezie, cu multe figuri de stil, cu multe metafore, iar dacă sunteți fanii acestui gen clar o să vă placă. Eu nu m-am regăsit în poezie, aș fi vrut dialoguri simple, cum și-ar vorbi doi îndrăgostiți, fără cuvinte mari.
Dialogurile sunt neverosimile, adică doi îndrăgostiți în viața reală, oricât ar fi de citiți și cizelați, nu vor vorbi așa niciodată. Poate autoarea a folosit acest limbaj pentru a sublinia lupta ei interioară cu moartea, cu neputința de a renunța la ceea ce iubești mai mult.
Este o carte filozofică, fără acțiune, plină de emoție, descrise într-un mod inedit.
Chris Simion este o autoare consacrată, recunosc că e prima carte pe care o citesc, dar nu știu de ce nu a fost pe gustul meu, asta nu înseamnă că vouă nu o să vă placă.
DESCRIEREA OFICIALĂ
,, Un diagnostic fatal o determina sa o ia la fuga si sa se ascunda. Fara nicio explicatie. Isi abandoneaza iubitul, parintii, prietenii… tot. Pleaca din tara ca sa-si traiasca sfarsitul intr-o singuratate deplina, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodata. Dupa doi ani, isi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamita. Anuleaza toate asteptarile. E sanatoasa tun, fara urma de neoplasm, prin urmare, in viata.
Dupa doi ani in care a dansat tango cu moartea, revine in povestea din care evadase, dar nu se mai identifica profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu pesti-emotii, cu scoici-amintiri, cu ganduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai inainte, se dovedeste a fi acum ceva banal, deloc esential, foarte simplu de inlocuit. Singurul lucru cu care ramane dupa aceasta jupuire e sinele.
Daca primul diagnostic a fost gresit sau daca si-a inventat povestea doar ca sa fuga de realitatea in care era… nu mai conteaza atata timp cat, insotind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am facut tandari ca sa ne recompunem, am mintit ca sa descoperim adevarul, am urat ca sa aflam iubirea adevarata, ne-am pierdut definitiv ca sa il regasim pe Dumnezeu pentru totdeauna. ,,